boiu mărturisit, nu se putea face acum și pentru aceia că amîndoi Iagellonii, și cel din Ungaria și cel din Polonia, care trimese la Turci pe vechiul cunoscător al lor, Nicolae Firley, făcuseră pace cu Sultanul, întărind-o în vara anului 1503. Și apoi ar fi îndrăznit slăbănogul Alexandru să încerce o luptă care ieșise așa de nenorocit unui viteaz ca Ioan-Albert? Doar nu trecuse nici zece ani de la măcelul din codrii Cozminului, și oasele morților înnălbiau încă poienele Dumbrăvii-Roșii. La sfîrșitul lui Novembre 1503, soli ai lui Ștefan veniau la Craiul polon; în Decembre oameni de-ai lui Alexandru se duceau la Vladislav în afacerea Pocuției. Se spune lămurit că pe atunci se așteptau și boieri din partea Domnului Moldovei. În Februar 1504, un Trimes unguresc venia spre Suceava unde se zvonise de oarecare mișcări tătărești. Cit de puțin se gîndia Craiul la o luptă cu Ștefan, dovedește și plecarea lui în 1504 ca să iea jurămîntul în Prusia. Cît trăi Ștefan, Pocuția, «bucata de pămînt», rămase țară moldovenească.
Mărețul patriarch își petrecu deci în liniște cele din urmă zile ale vieții sale, pregătindu-se prin odihna de aici pentru odihna cea mare. Cineva care l-a văzut pe acest timp, ni-l înfățișează ca «un om foarte cuminte, pe care nu-l poți lăuda în de ajuns, foarte iubit de supușii săi, fiindcă e plin de îndurare și judecător drept; e foarte ager și darnic și, dacă n’ar fi boala lui, pentru vrîsta ce are, e încă puternic». Lîngă dînsul stătea în Suceava, gîndindu-se cum să asigure moștenirea fiului ei, Doamna Maria, a cărei mamă se stînsese de curînd, în 1500. Bogdan, fiul ei, trecuse de douăzeci de ani: el era «orb», fiindcă pierduse un ochiu luptîndu-se; «era sfios ca o fată mare și om viteaz, cu purtări bune și avînd în jurul lui tot oameni ca dînsul».
În boierime se schimbase puțin: la Hotin, după Mușat, erau Toader și Negrilă, Ieremia și Dragoș păziau la Neamț, Ivanco și Alexa la Orhei, Costea în cetatea cea nouă de la Soroca, altă piedecă pentru Tatari, Ion Grumază la Cernăuți, și la Roman era Șandru. Tăutul trăia, și poate tot așa bătrînul Hrăman, bătrînul Șteful, foști pîrcălabi amîndoi, bătrînii Duma fiul lui Vlaicu și văr al Domnului și Duma zis Brudur. Dar Jurj era Vornic în locul lui Boldur, care trecuse în rîndul tovarășilor pe cari Ștefan îi mai vedea numai în amintirile sale. Cozma Șerpe se adăugise la sfetnicii din anul Cozminului. Grija Sucevei o avea tot Luca Arbure. Toți, spune un străin, un Venețian, bun judecător de oameni, care
