războinică, a cărui iubire pentru Creștinătatea ce sufere nu erau decît minciuni, vicleșuguri ticăloase, momeli de trădător care vrea să răpească o țară, vrednică de cinste și recunostintă, fără a cheltui sînge și a înfrunta primejdii? Era tînărul leu leșesc numai o sălbatecă vulpe litvană, ca strămoșii săi păgîni? Dacă era așa, Moldova știa lațurile prin care se prind astfel de vietăți făcătoare de rău!
Răspunsul îl dădu Măria Sa Craiul, apărător și răzbunător al Crucii. Cînd ajunse la Coțmani, de unde începea Ținutul Sepenicului, alipit de mai multă vreme la Moldova, el puse în lanțuri pe soli și-i trimese înnapoi la Lemberg. Aceasta însemna războiul.
Ștefan îi află rostul de la prietenul său din Ardeal, Voevodul Bartolomeiu, sau Birtoc, ruda sa, precum și de la oameni cu priință din Polonia însăși, din Lituania, unde Alexandru era prea încurcat cu Tatarii și se temea prea mult de Muscal, ca să-și poată trimete la timp ostașii în tabăra regală. Taina era aceasta: Sigismund din Zips vedea pe un frate al său rege de două ori, în Boemia și în Ungaria, pe un al doilea, rege polon, pe un al treilea, cneaz litvan, pe un al patrulea căpetenie a Bisericii din Polonia, și i se părea că lui i se face o nedreptate. Dacă ar fi fost el la Dunărea-de-jos, ce strălucite slujbe n’ar fi putut aduce tuturor vecinilor săi și ce frumoasă n’ar fi fost această mare Împărăție iagellonică, legată
