Coborîrea din munți a lui Bogdan găsise însă în Moldova oameni puternici, stăpînitori de pămînt din vechi timpuri, unii avînd în mîna lor și cîte un tîrg. Cu dînșii se uniră și credincioșii descălecătorului, căpitanii lui. Oameni viteji și pricepuți veniră apoi din Voevodatul vecin, din țerile ce încunjurau Moldova, și se împărtășiră și ei din răsplătirile, din darurile de moșii ale Domnului. Acești fruntași ai Statului celui nou se chemau boieri, ca și fruntașii Bulgarilor, și ca și fruntașii Rutenilor, cu cari se megieșià Moldova de miazănoapte. Sîngele lor nu era același, dar, luptînd supt același steag, cuprinși în aceleași hotare, ascultînd de aceleași porunci, ei se simțiră îndată Romîni cu toții. În privința legii nu era nici o deosebire între dînsiî: credința tuturora fusese și rămăsese cea răsăriteană. Și acum să vadă ei, cari n’aveau încă peste popii lor nici un episcop măcar, pe Vlădica străin încuibîndu-se lîngă Scaunul domnesc?! Latco întrebase la Roma dacă trebuie să se despartă de Doamnă, care nu vroia să părăsească ortodoxia!
Nu se știe în ce chip a murit cel de-al doilea Domn moldovenesc. Lăsă un frate care purta numele de Teodor, adecă, pe slavonește, de Bogdan, al tatălui său, și o fată, Anastasia. Fratele căpătă un colț de țară, pe care-l cîrmui pînă tîrziu, cu titlul de Voevod. Boierii dușmani ai legii catolice luară asupra lor să mărite pe Anastasia, dîndu-i ca zestre Moldova, întemeiată de bunicul ei și în
