Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/139

Această pagină nu a fost verificată

din lăuntru, era și un mic Ținut neatîrnat, pe care-l stăpînia din cetățuia sa, închinată Sfîntului Teodor, — de unde i se zicea de Italieni Tedoro, — domnul Mangupului. Neamul stăpînitorilor acestora era de mare obîrsie: cel d’intăiu dintre dînșii, Alexie, venise din Trapezunt, unde a fost, pănă in 1461, Împărăție grecească. El și urmașii săi au purtat deci coroană pe cap și haine pe care se desfăcea in fir de aur vulturul cu două capete. Alexie lăsă mai mulți fii, dintre cari unul, Olobei, luă în stăpînire întreg Mangupul. După el se întîlnește Isac, care avea un frate Alexandru. Isac stătea încă din 1471 în legături strînse cu Domnul Moldovei, și Genovesii din Caffa îl puneau, de voie, de nevoie, să stăruie pe lîngă acesta pentru interesele lor. Sora lui Isac deci, Maria, ajunse Doamnă în Suceava.

Maria nu se învrednici de mai multă fericire decît Evdochia de la Chiev, întăia soție a lui Ștefan. Ea n’avu copii: lingă dînsa, Doamna stearpă, crescură copiii din flori ai bărbatului ei, Alexandru, Bogdan, Petru, și acel Iliaș, care se vede o singură dată în 1472, Septembre, pe vremea nunții și va fi murit îndată după aceia; în sfîrșit, fetița Evdochiei, Elena. Coborîtoarea Împăraților grecești din Asia văzu lucruri grozave în scurta ei viață: Fratele său mai mic ucise pe cel mare, și în 1475 veniră la Mangup Turcii, cari măcelăriră neamul întreg, afară de un singur copil, care se turci, murind și el astfel pentru ruda lui înstrăinată în