astfel peirea lui, căci la locul de întîlnire stăteau ostașii Voevodului dușman. Acel care ținuse în mînile sale, de și nevrednice, mai mulți ani de zile frînele Moldovei, fu osîndit la moarte și peri așa cum ucisese, prin tăiarea capului.
Așa se mîntui, odată cu viața acestui nenorocit vînător de Domnie cu ajutorul străinilor, lunga vrajbă sîngeroasă între urmașii lui Alexandru-cel-Bun, dintre cari nu mai trăia acum decît o soră a lui Petru-Vodă cel d’intăiu, zisă Cheajna, Doamna. Așa rămase cel mai vrednic dintre urmașii marelui Domn singurul moștenitor al bunicului măreț, singurul om care putea zice că are în sîngele său drepturi asupra Moldovei. Sufletul celui ucis fără de vină la Reuseni se odihni în sfîrsit.
IV. LUPTELE LUI ȘTEFAN CU TATARII. AMENINȚĂRI TURCEȘTI. CLĂDIREA MĂNĂSTIRII PUTNA.
Luptele lui Ștefan-cel-Mare cu Radu-cel-Frumos și cu Basarab Laiotă.
Căsătoria cu Doamna Maria din Mangop.
Dar după războiul împotriva rudelor începu, fără zăbavă, un alt războiu dintre acelea care n’ar fi trebuit să fie, în altfel de împrejurări: războiul împotriva celuilalt Domn romîn, a lui Radu.
Pentru ce a fost început, e ușor de înțeles. Prin lovitura izbutită din 1465 Ștefan gonise Țara-Romănească din stăpînirea gurilor Dunării. Pănă în 1469
