Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/116

Această pagină nu a fost verificată

rămăsese, nu în față, ca să se poată mîndri măcar, — ci în spate.

Hotarul se trecu în învălmășeală, printre buștenii, mărăcinii și spinăria care crescuseră la loc de cînd Matiaș își deschisese un drum prin acest zăgaz sălbatec. Trăsurile fură date focului; tunurile se ascunseră în gropi ca să nu cadă în mînile Moldovenilor. Oastea de fugari — care și acasă uită aproape să se laude —, pripindu-se în stolul lacom al săgeților și grindina strivitoare a bolovanilor, se găsi în sfîrșit acasă pentru serbătorile de Crăciun. Matiaș, care stătu multe zile în Brașov, oprit în loc de rănile sale, era așa de tulburat în suflet de ce i se întîmplase pe pămîntul moldovenesc, încît nu mai cruță nici un vinovat din timpul răscoalei. El, care iertase atîta pănă atunci, puse să se rupă de vii cu cleștele la Cluj cîțîva dintre trădătorii ardeleni și tăie capul pribeagului muntean Mihail. Mînia nu i se putea risipi altfel, — și față de Ștefan el nu-și plăti nici odată datoria de sînge.

Mulți vor fi crezut că învinsul se va întoarce, și Ștefan căută să se asigure pentru orice împrejurare.

El trimese peste Nistru ca să ceară sfaturi asupra viitorului pe Stanciul pîrcălabul de Cetatea-Albă, împreună cu diacul Teodor al lui Prodan. La 28 Iulie 1468, soli poloni, Dobko Bysowski și Stanislav Tencinski, se găsiau astfel în Suceava, pentru a primi un nou jurămînt din partea Dom- nului