coboria pe un cap împodobit cu cununa țerii, vor fi fost de față pentru a lega și binecuvînta, toți fruntașii clerului moldovean: Teoctist Mitropolitul, Tarasie episcopul de Roman, egumenii de la Bistrița, Neamț, Moldavița, Pobrata: Teodor, Ioasaf, Anastasie și Stahie.
Dar căsătoria nu fu fericită. În 1466 (după 9 Iulie) sau 1467, Doamna se stingea fără să fi văzut adevărata mărire a soțului ei. Ea n’a fost mama copiilor Iliaș, Bogdan și Petru, cari nu se ivesc nici prin mărturiile hrisoavelor cît timp ținea încă această d’intăiu căsătorie a tatălui lor, ci abia în 1472-3, toți trei în același timp, cînd Ștefan avea lîngă dînsul acum o a doua Doamnă. A Evdochiei a fost numai singura fiică a lui Ștefan, Elena, care pentru aceasta putu să se și mărite în Moscova, luînd, cum vom vedea, pe un fiu de Țar, care era să fie Țar el însuși, dacă acest neam ar fi avut mai mult noroc.
Pănă la moartea înnainte de vreme a Evdochiei, Ștefan avu însă două mari izbînzi, care-i întregiră hotarele fără multe silinți, iar cea de-a doua chiar fără vărsare de sînge. El cîștigâ din nou Hotinul, care se înstrăinase la înfrîngerea lui Petru Aron, și izbuti să așeze, după o întrerupere de vre-o două zeci de ani, căpitani, pîrcălabi moldoveni în Chilia.
Încă din Septembre 1463, între boierii lui Ștefan se înseamnă și un pîrcălab de Hotin, anume Goian, care intrase în Sfatul lui Vodă de foarte puțină
