Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/101

Această pagină nu a fost verificată

trădător al creștinătății; ceia ce se și îndeplini înnainte de 26 Novembre.

Îndată ostile porniră îndărăt, ducînd ca prins, învinuit de strașnice greșeli, — care nu-i aduseră însă tăiarea capului, cum s’ar fi întîmplat de sigur dacă Matiaș n’ar fi avut nici-o îndoială în privința păcatului lui Vlad—pe acela ce trebuia să fie pus din nou în stăpînirea țerii sale. Trecînd prin Mediaș, Craiul era înnainte de sfîrșitul anului la Baiade-Criș, și de aici apucă în grabă spre Buda, pe cînd Țepeș era îndreptat spre cetatea Vișegradului, ale cărei porți se închiseră pe multă vreme asupra nenorocirii lui. Frumosul Radu, care se însură îndată cu Doamna Maria, petrecea în liniște serbătorile de iarnă, în cetatea Dîmbovița a Bucureștilor, în care se simția mai sigur, fiind în apropierea Turcilor din Giurgiul ce se întăria din nou. El se îndatorise fără îndoială și față de regele ungur, așa că din toate părțile — și din spre Moldova, unde durea încă rana de la Chilia, — el se putea crede asigurat pentru mulți ani de zile.

Cu anul următor 1463, războiul plecă în alte părți, lăsînd în Țara-Romănească pacea putredă a lui Radu, iar în Moldova pacea mîndră, bine asigurată a lui Ștefan.

III. CĂSĂTORIA LUI ȘTEFAN. LUAREA HOTINULUI ȘI A CHILIEI. LUPTELE CU MATIAȘ CORVINUL.