Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/4

Această pagină nu a fost verificată

hotarele de la 1814, deci moștenirea lui Napoleon I-iu, în momentul când interesele Statelor naționale și ale națiunilor, care au dreptul de a munci cinstit pe pământul locuit, apărat, fructificat și împodobit cu toate minunile artei de dânsele sânt puse la îndoială, stând la disposiția unui balaur politic și militar oarecare, în legătură cu capriciul unor individualități care, în vremea aceasta de încoronare a tuturor nepregătirilor, a tuturor inconștiențelor și imoralităților, pot să influențeze toată activitatea unui mare Stat și să decidă de soarta lumii, eu cred că această catedră, ori este ceva mort, de pus în legătură cu atâtea alte lucruri moarte din societatea contemporană, care cuprinde însă și o mică parte de lucruri vii acum, de lucruri care deschid o perspectivă în viitor, pe lângă mulțimea de cenușă al civilizațiilor arse, din care a rămas numai această cenușă ce se poate sufla în vânt, din ceia ce odinioară a fost un element organic dinamic în viața omenirii, ori catedra aceasta trebuie așezată în această din urmă categorie. Se poate face forma și pentru mine și pentru d-voastră,