basileus-masculin: ea era „împăratul"; sexul ei rămâne în domeniul vieții private, dar în al vieții politice era bărbatul-mamă care înlocuia pe bărbatul-fiu ; aceasta e situația Irinei. Cum își închipuie cineva : împăratul ia Aachen, împărăteasa la Bizanț, făcându-și gesturi de iubire peste Europa întreagă. Este de mirare cum unii istorici o mai spun, pănă la cea din urmă presintare pentru marele public a istoriei bizantine.
Ce înseamnă Imperiul lui Carol-cel-Mare ? El nu înseamnă decât învierea lui Alexandru cel Mare în totalitatea esenței și cu toate posibilitățile care se puteau ivi prin realisarea lui. Lângă el, în concepția apuseană, ca și în cea răsăriteană, nu poate fi altceva. Tot așa precum în vechiul Imperiu roman, când se spunea de un anume neam că sunt barbari, aceasta nu însemna că totdeauna trebuie să existe un Romanicum și un Barbaricum, care, acesta, însemna numai un provisorat, pe când „Romanicum" era lucrul de durată