au petrecut aceste schimbări în noul sens, anexionist, ca atât mai mult a trebuit să sufere de dânsul Italia. De la un capăt până la altul ea a intrat în zona cotropitorilor și realisatorilor de anexiuni.
Intâiu Piemontul. La 1796 se vorbia, și de Bonaparte, cu un oarecare respect; de Piemont. Fusese vorba și de o alianță,între regele învins și între armatele francese, și am irăzut că se fixaseră și condițiile. Acum, după ce soldații Republicei francese se introduseseră pretutindeni și își făcuseră drumul pe acolo către Alpi și dela Alpi la vale, se întrebuințează cea din-tâiu ocasie pentru a izgoni pe rege. El a mers în Sardinia, care era greu de atacat, așa încât Ca-rol-Emanuel a domnit, de fapt, dela 1798 până la 1814, în Sardinia. Poate că Sardinia, supt mulți raporturi, a folosit din faptul că regele și familia regală erau acolo.
După plecarea regelui, teritoriul Piemontului, partea peninsulară, subalpină a posesiunilor lui, s’a împărțit în departamente
