politice, ca și putința dt a se acomoda cu spiritul vremii. Primul, care era de fapt creatorul armatei sale, cerea să i se dea o parte din Lombavdia. Se pornise deci jucăria cu teritoriile și națiunile, fără a întreba pe oameni, după conveniențele fiecărui puternic. Și, mai târziu, regele Sardiniei oferea chiar un ajutor militar, 5.000 de oameni, în schimb pentru Lombardia.
Ar fi fost o pregătire a unității italiene. Dar, pe de o parte, Bonaparte, pe de alta, Directoriul aruncau, de fapt, astfel de vorbe, rămânând să se vadă cum se vor desvolta împrejurările. La Neapole, Bourbonul slab de acolo, cu toată tinereța sa în care încredințase puterea reformatorului „filosofic" Tanucci, putea să fie ușor atacat. Ferdinand al IV-lea, soțul surorii ambițioase a Mariei-Antoinettei, era un rege incapabil și i npopular, inițiativa politică fiind, cum se vede din sciisorile ei, a reginei, care strtea supt influența lui Acton, un aventurier engles și, în general, aventurierii puteau găsi un rost la Curtea această,
