totdeauna, crezând că ideile lor nu pot face altceva decât să ducă la confusie și la rătăcire, stătea în fondul temperamentului lui. Și iată că, de-o dată, Directoriul se găsește în împrejurări foarte grele pentru a purta războiul din Italia, singurul care se putea purta impotriva Casei de Austria. Și aici mai rămăsese în luptă, dar nu mai ca să secundeze pe Austriaci, regalitatea sardă, Casa de Savoia, stăpână în Piemont, și, în campania din 1796, Bonapar-te a avut a face și cu trupele bătrânului rege sard, cu totul incapabil și supt raportul politic și supt cel militar. Trupele austriece ale lui Beaulieu eiau în general bune, — nu trupe exclusiv germane, ci adunate din toate părțile Monarhiei. Dar, în Italia, dușmanul cel mare nu erau aceștia, ci situația însăși a armatei’francese acolo. Se succedaseră în aceste războaie mulți generali, ridicați dintre soldați, oameni de energie, dar soldatul își aducea aminte că i-au fost camarazi. Nu se dădeau ordine ca în vechea armată a lui Frederic
