Cursul din anul acesta trebuie să aibă un alt caracter, deși nu prea deosebit, de acela al cursurilor precedente, cu toate că și acela era în legătură cu realitatea vie: lucrurile de care suferim, către care merge gândul nostru, de care se încălzește inima noastră. El trebuie deci să aibă această continuă preocupare de a lămuri pe ascultători asupra problemelor zilnice, asupra întrebărilor ce se presintă înaintea fiecăruia, și fiecare este dator să aducă tot ce poate pentru ca aceste întrebări să fie lămurite.
Anul acesta, întrebările ce se pun înaintea lumii intregi se resolvă în chipul cel mai sălbatec, cu distrugerea existenței unui Stat, cu călcarea în picioare a populațiilor nenorocite, ca pe vremea năvălirilor celor mai grozave din secolele al IV-lea și al V-lea. In momentul când trei țări au