ale populației, instinctiv. Când țările noastre au fost ocupate, în 1790, găsim unele manifestații foarte interesante: astfel, când prințul de Coburg a fost la București, cel care a luptat apoi la Jemmapes și a fost învins, și el a vrut să supună pe boierii noștri la jurământul de credință față de împărat, jurământ redactat într’un anume fel, în care nu era vorba de păstrarea autonomiei noastre, s’a făcut un joc de înșelare cu consulul la București, iin Sas, Merkelius, om simplu de spirit, care nu și-a dat samă de ce se petrece acolo astfel încât boierii tineri, cu un Ioan Cantacuzino'în frunte, au substituit jurământului alcătuit de ocupanți un altul care ținea samă de sentimentele populației, și boierii au jurat nu pe cel d’intâiu text, ci pe cel format de ei. Aceasta, fiindcă influența pe care a exercitat-o asupra noastră spiritul „filosofic", care nu ținea cont de deosebirile între State, între regiuni, între nații, pătrunsese mult mai puțin decât în alte țări, așa încât era un fel de naționalism tradițional, aici. Cu cât însă o națiune
