Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/154

Această pagină nu a fost verificată

cei veniți de aiurea, în mare parte din Franța, nu erau admiși în viața publică. Rousseau, care este presintat de obiceiu ca fiind un cugetător radical,—în anume sens, în sensul raționalist, este revoluționar —, iscălia : „cetățean al Genevei14. Dar aceasta însemna privilegiul: el a părăsit Geneva, s’a așezat la Paris și. cu toate acestea, păstra titlul acesta, precum poate ar fi făcut-o cu acelea de baron și de conte. Tot planul revoluționar al lui Rousseau este făcut nu pentru o mare țară de vre-o treizeci de» milioane, ca Franța, ci pentru un mic oraș, cum era Geneva. A scoate pe Rousseau din genevismul lui originar, aceasta înseamnă a nu-l înțelege de loc. In Franța, el a fost totdeauna un străin, un străin curios și interesant, care nu și-a găsit niciodată așezarea acolo, și de aceia ușor i-a fost să treacă în Anglia, unde a stat o bucată de vreme. Am putea spune chiar că el a fost totdeauna pe ducă în societatea francesă, unde nu și-a căpătat nicio profesie- și, în orice cas, n’a fost legat