pe basa mărturiilor contemporane.
Voiu pleca însă, în cursul acestui an, de la starea de spirit a secolului al XVlII-lea. Fiindcă originea este acolo. Starea de spirit se manifestă acum, la începutul secolului al XX-lea, dar obîrșia acestor idei, se găsește în trecut, in secolul al XVIII-lea, și chiar, dacă ar fi să înțelegem mai deplin, ar trebui să ne coborîm mai departe, de și margenile cursului, trase de mine, mă împiedecă de a merge pnea mult intr’un trecut mai depărtat, la care se va face apel numai atunci când lucrurile dela 1800 și ceva, pregătind lucrurile din secolul al XIX-lea și lucrurile din secolul al XX-lea, n’ar putea fi înțelese fără acest apel la alte epoci din istoria omenirii. Am putea aduce înainte imperialismul sacru al antichității celei mai depărtate, cu singura Monarhie a Orientului, care s’a mutat din Egipt in Haldeia, din Haldeia în Asiria, din Asiria în Media, din Media în Persia, apoi in epoca lui Alexandru cel Mare. Acesta este fără îndoială un început al ideii imperialiste, care era în legătură cu un întreg aparat de credință, cu altă socoteală între zei și oameni decât
