precedentă, ar fi recunoscut că decât munca silnică a țăranului, care se ridică din când în când într’o cumplită rebeliune, e mai bine, după religia creștină, deși creștinii cei dintâiu au avut sc avi și au recunoscut sclăvia, să se dea țăranilor libertatea. Filosofii din Paris și de aiurea îl aplaudau pentru măsurile pe care le lua. Dar, orice ar fi răspuns oamenii din Țările de Jos și cin Ungaria, din alte păr'i aia stă-pânir i sale, — cei mai zgomotoși au fost Ungurii și viitorii Belgieni, din Țările de Jos —, ei ar fi adăugat: „O fi așa. dar ținem la privilegiile noastre”. Un fel de a gândi care se întâlnește și astăzi în clasele populare din anumite regiuni. Nobilii din Țările de Jos spuneau : noul ni trebuie Constituția noastră medievală; prin urmare tot ceia ce împăratul cu intenții filantropice și umanitare a introdus, e un păcat față de aceste așezăminte care erau menite să nu se clintească niciodată. Și la Unguri este același lucru.
