Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - Desvoltarea imperialismului contemporan partea I.djvu/103

Această pagină nu a fost verificată

este una și toate obișnuințile acestea din evul mediu, ca și toată autoritatea care vine din Roma de odinioară, ca și toate binecuvântările resultând din ungerea cu mirul sfânt, așa cum fusese unși odinioară Saul și David, toate sânt altceva. Raționalismul este în conflict cu ele toate; el trebuie să se lupte cu ele, ca să capete o biruință pe care și-a căpătat o și de unde au resultat, în secolul al XVIII-lea, anumite porniri către înlăturarea hotarelor, către constituirea unor State mai mari, fără să se întrebe totdeauna mărturia documentară și criteriul de Drept, ci numai prin faptul că dispune cineva în acel moment de mijloacele militare trebuitoare pentru a pune stăpânire pe o țară. Evul mediu cere probele scrise de care v’am vorbit, și, când Erederic al II-lea anexează Silesia, el începe prin a căuta documente spre a se sprijini pe aceste documente, cum făcuse Ludovic al XlV-lea când a căpătat Flandra în puterea dreptului de devoluțiune.