își serbează triumful. Cutare negru nu face de cincisprezece ani decât să moaie în baie de văpsea verde spetezele de paturi pe care o serie de ființi de fier, neînsuflețite, dar active, le-au lucrat cu aceiași siguranță și cu aceiași incapacitate de a da artă. Lustrul se dă cu stropitoarea în formă de revolver. Mecanic, umblă singure obiectele produse. Numai la cusut, la mici lucrări de detaliu, la împachetat se amestecă lucrătoarele, între care opera mai grosolană e lăsată ochioaselor negroaice de toate colorile cărora li umblă privirile scotocitoare, boțești, în toate părțile.
„Congregația Evreilor români”, unde a fost primită solemn regina Maria, are, în vastul cartier evreiesc, o mare clădire de piatră cu o fațadă frumoasă. Sinagoga, școala, sala de petreceri sânt perfect ținute. O remarcabilă grijă de curățenie. Intr’un colț sala de rugăciuni pentru toate zilele. — Au vremea să vie acolo?— Vin bătrânii cari n’au ce face. Și aici noua religie a muncii, a cumplitei munci lacome de câștig, omoară religia cea veche, a riturilor îndelungate și a nesfârșitelor contemplații.
Seara, mi se dă o masă de Evreii români. Mulți și în situații foarte bune. Discursurile se țin în englezește unele frumoase al rabinului, care nu vine de la noi, e de o mare eleganță de formă și de o nobilă ideologie, care pune în perspectivă o înțelegere între „fiii Romei glorioase, dătătoare de pace pentru omenire timp de trei secole, și între urmașii profeților”. Această englezească, în care se a-mestecă accentele violente ale unui „american boy”, luptlător în partidul republican, e însă de pura fațadă. Vanitate de a arata ce au ajuns a fi în noul mediu al „porților deschise”. Dar orice glumă românească prinde, stârnind lungi țâșniri de râs; numai femeile născute în America nu înțeleg. Când un Evreu spaniol din Craiova cântă vechi arii de la noi, din care nu lipsește:
- Șapte lei suta de raci,
- Și pescarii tot săraci,
