dar cel puțin în ce privește elementele care merg în străinătate.
Româmul „regățean”’ în străinătate e așa încât adese ori ai merge către dânsul de drag, dar fugi de spaimă să nu descoperi ceia ce din nenorocire, dacă încerci, ai și descoperit.
Pe lângă cei vechi, cari plecau de la noi după un furtișag în averea publică, oameni cari puseseră în buzunar ceva care nu li aparținea și găsiau drumul Ameri-cei, mai sânt tot felul de elemente complect desorien-tate. De sigur ceia ce spun eu aici n’o să fie cetit de-toți oamenii pe cari i-am întâlnit, dar Se poate să cetească și cutare student român venit acolo, debarcat în America, fără să știe singur de ce a venit. L-am întrebat: „D-ta ce vrei să faci?”. Umbla ca un desmetec, cu gândul să capete o bursă de Stat pentru ca pe urmă să se întoarcă din America cu pretenția omului de dincolo de Ocean.
Ardelenii noștri biruie cu desăvârșire. Eu nu fac predică pentru Ardelenii aceia cari, de când au făcut legătura cu Regatul Vechi u„ caută să ne întreacă în greșelile noastre, în ambiții premature și în nemăsurata sete de bani.
In America însă e altceva. Stând de vorbă, începeau oamenii să-și deslege limba. O femeie mi-a povestit a tragedie cumplită: un tată bețiv, cu amantă, voia âă-și omoare femeia, Mama a fugit, luând copilul cu dânsa. A debarcat la New-York. O mulțime de vreme nu știa cu ce o să se hrănească; mai avea puțini bani. S’a așezat la un colț și, după obiceiul Româncei, a scos fire de ață și o bucățică de cârpă și a început a coase. Cineva a văzut-o: „Ce frumos coși d-ta!”. Degetele fermecate ale Româncei! Și a dus-o într’un loc unde în puțină vreme ea a ajuns să fie căutată, de cusătoresele din New-York, ca-re-i cereau să fadă flori românești. Fata ei a fost crescută în limba noastră, s’a măritat după un Român și are o gospodărie înfloritoare, un băiat care merge la școală;.
