avea o prietenă, o Americană în vrâstă de patrusprezece, cincisprezece ani. Ea se ducea la bal cu cine vrea, se întorcea acasă când vrea, făcea ce vrea. Bănuim că se petrec lucrurile cele mai curate, dar nimeni dintre noi, cari sântenț din țara aceasta, n’ar lăsa pe o fată de vrâsta ei să se ducă singură la bal, și am -întrebuința chjar cele mai patriarhale mijloace de corecțiune. Nu sânt elegante,, dar, cu toate acestea, în unele cașuri sânt indispensabile. Când fata Româncei era invitată să meargă la prietena ei fără fratele ei, mama protesta spunând: „Ce fel de visită o fi asta de nu poate fi și fratele tău acolo? Dacă vrea să te vadă, să poftească ea la d-ta”. Și, când a venit prietena americană, Românca i-a făcut o morajă cum n’a mai mâncat niciuna niciodată în țara ei. A doua zi a venit mama fetei și a zis Româncei: _,,Vă mulțămesc, eu n’aș fi îndrăznit să vorbesc fetei mele cum i-ai vorbit d-ta, dar i-a folosit foarte mult”,
Respectul părinților, condescendența femeii față de bărbat, care e un om necăjit, de obiceiu și de o vrâstă mai mare, lucrurile acestea care se întâlnesc la noi în viața țerănească se păstrează perfect și la Românii din America.
Foarte rare ori, și numai în clasa de sus, aceste bune moravuri au dispărut. De exemplu în casa unuia dintre cei mai simpatici preoți, care avea două fete, una nemăritată, pe care am invitat-o să vie în țară, cealaltă măritată foarte bine în America, dar și un băiat pe care nu l-am văzut pentru că nu știa românește și se indigna când i se spunea că ar putea să între în contact cu Românii; din această causă, n’a venit. Părintele nu-l putuse stăpâni, dar aceasta este extrem de rar.
De obiceiu Românii mai avuți sânt, am spus-o, comercianți; industriași foarte puțini. De obiceiu în industrie sânt mai mult Evrei bogați de la noi, cum e d. Feldman, care-și are la Chicago una din cele mai mari fabrici de obiecte pentru copii, cunoscută în toată America.
