Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/279

Prin fața lui, o groază, trădata omenire,
Prădată, profanată, furată de averi,
Protestă’n strigăt față de domnii mari ai lumii,
Și e proorocie în protestarea lor.

O domni stăpâni, în sama cui țerile sânt date,
Aceasta e isprava ce-o dați lui Dumnezeu,
Această chinuire de trup și jale-a minții?
Cum veți putea vre-odată tăria să-i redați
Și să-l atingeți iarăși cu imortalitate?
Cum veți putea privirea-i spre cer s’o ridicați,
Să reclădiți într’însul și musica și visul,
Să îndreptați de veacuri clădită infamie,
Perfida nedreptate, durerea fără leac?

O domni stăpâni, în sama cui țerile sânt date,
Ce va fi socoteala cu acest om cândva?
Cum veți răspunde oare la aspra întrebare
Când val de rebeliune tot țermu-l va lovi?
Ce va fi oare Statul și regele atunci,
Tot ceia ce aduse pe om în acest hal,
Când oarba răsbunare va sta să judece
După tăcerea care de veacuri s’a lăsat?

Cine crede că în America e simț numai pentru miliardari, să cetească pe Markham, ca să simtă ce se mișcă în inima acestei societăți, cu una din cele mai grozave înjosiri morale, pe care o găsești la omul din fabrică.

Alături de acești poeți, este și prosa corespunzătoare, care-și are două caractere: ori caută pitorescul, și, dacă e vorba de pitoresc, atunci găsești pe Fenimore Cooper, cântărețul Indienilor, pe Bret Harte, descoperitorul spiritual al Vestului, iar, dacă e vorba de omul închis în casa lui, atunci ai pe Nathaniel Hawthorne, tradus și în franțuzește (Scrisoarea roșie). Dacă, în fine, e vorba de a râde pe ruinele naturei și pe înjosirea omenească, de un râs vânăt