caracter ferm, idealist care-și închină silințele ideii de pace în Europa, el nu e destul de înțeles ca să poată fi urmat, dar autoritatea lui morală e enormă și lucrările-i de psihologie și pedagogie, de politică sânt foarte prețuite.
Pănă la marele complex de clădiri ale cochetelor „colegii” străbatem, vre-o jumătate de ceas, o bună parte a orașului. Centrul de sky-scrapers e îndată părăsit; clădiri mai modeste ocupă margenile unor străzi care pe alocuri sânt puțintel roase de circulația puternică. Intrăm în parc, izvor de aier și de sănătate pentru orașul îngrădit la mijloc. Vechea pădure, tăiată, unde e Universitatea, abia acum cinzeci de ani, e aici întreagă, doar rărită, cu tot capriciul dâlmelor ei, cu tot neprevăzutul copacilor pe cari niciun sprijinitor nu i-a îndreptat și nicio foarfecă nu i-a mutilat. O bucată de natură frustă, în toată variația și în toată desăvârșirea ei. Nimeni n’a cutezat încă a se atinge de dânsa. Mai bine grămădesc, aiurea, rândurile peste rânduri pănă la nourii îngerilor.
La întors pe așa de largul râu puține lumini se mișcă. Peste vastul spațiu de întunerec, șirul de ferești luminate se succedă pe capătul dealului.
Azi am trecut mai departe decât clădirile roșii și vinete ale Universității Columbia, între care marele otel „internațional” pentru studențime. Noile cartiere se întind încă o bucată de vreme. Același stil de case în care ceia ce impune e soliditatea și un fel de mulțămire, de liniște așezată, ca și de bună îngrijire de toate zilele.
Lipsește însă pentru anume zidiri de un caracter special adaptarea la mediu. Marea biserică gotică abia isprăvită, cu puternicele-i turnuri pătrate, cu adânca scobitură a ușilor și fereștilor ogivale, vine de-a dreptul din goticul înflorit al Angliei și ar avea un sens în cadrul istoric de acolo, amintind o viață care s’a desvoltat normal
