vechi rase preistorice din Sudul Europei. De la Bascii din Pirinei pănă la locuitorul din Pind și din Balcani și Carpați, a fost aceiași pătură de populație care a creat o artă liniară, geometrică, abstractă, stilisată, reducând tot ceia ce este complicație în natură la simplicitatea unor scheme. Arta aceasta a mers din Peninsula Balcanică în Asia Mică. Asia Mică și Peninsula Balcanică formau odinioară o singură unitate geografică. De acolo arta s’a ridicat spre Nord, a trecut prin regiunile siberiene, care odinioară n’au fost așa de slab locuite ca acum, și de aici în America.
Am avut o mare bucurie când acolo, în America, unde sânt cele mai frumoase colecții de covoare în musee, am izbutit să fac a se primi covoare de-ale noastre. Adaug, că, pentru ca un dar făcut unui museu să poată fi primit, trebuie o cercetare atentă din partea comitetului de patronagiu (trusties); după aceia trece câtăva vreme și vine răspunsul că s’a primit darul. Acum sânt covoare românești la New-York, la Boston, la Pittsburg, la San-Francisco și în alte câteva mari musee americane. Am simțit, zic, o mare mulțămire când, într’o colecție de acestea, am văzut covorul nostru pus alături, de covorul persan și de covoarele din Manciuria —care și ele sânt liniare, geometrice, stilisate, întocmai ca la noi; peste covorul persan, care este realist, naturalist, merge covorul acesta cu linii geometrice pănă ajunge acolo, în Manciuria, la Nordul Chinei. Și aceleași linii geometrice în desemnul covoarelor, trec de Strâmtoarea de Behring, coborând pănă în America Centrală; unde e altă artă, o arta forțată, ieșita dintr’o imaginație bolnavă, o artă tragică și caracteristica, care caută efecte din schimonosirea liniilor feței și ale corpului. Bănuiesc că și arta aceasta din America-de-Sud are o origine asiatică, pentru că arta strâmbată este și arta din Indii și arta din China.
Deci două curente, unul la Nord, care dă arta covoarelor noastre, unul din Sud, indian, chines, care dă arta Americei
