Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/173

Această pagină nu a fost verificată

după deosebitele epoci ale realităților americane. Acea literatură, prosă și versuri,' narațiuni și cântece, acea artă: peisagiu, portret, presintă un mare interes. Așa încât ultima conferință va fi consacrată literaturii și artei americane, prin urmare sufletului american. Poate că în această conferință și-ar găsi locul mai potrivit Universitatea amerjcană, școala americană, care e cu totul altfel de cum se crede de obiceiu: pentru unii, foarte bună supt raportul ieftinătății, mulțămită pomenei atâtor fundațiuni particulare, după alții— și aceștia sânt și Americani — ea •n’ar avea niciun fel de importanță, fiind numai o imitație europeană luxoasă și fără resultate. Un American hazliu — spiritul lui Mark Twain trăiește încă acolo —, vorbind de Universitățile țerii sale, spunea cu o glumă bună,, dar foarte nedreaptă:, Eu mă mir de donatorii cari dau Universităților americane, fiindcă din ele nu iese nimic; e ca și cum cineva, prins de pasiunea automobilelor — de care să ferească Dumnezeu pe oricine ! —, ar face danie unei fabrici de automobile care nu merg. N’ar avea niciun sens. Cât ai iubi de mult automobilismul, e zădarnic să încurajezi o fabrică incapabilă de a produce un automobil care merge. De ce au dăruit deci miliardarii Universităților care nu pot produce oameni de știință? Nu e adevărat de loc. Veți vedea că Universitățile americane sânt extrem de interesante și că produc.

Firește — o spun de la început — în fiecare din oon-ferințile acestea vor fi și lucruri favorabile și lucruri nefavorabile țerii pe care am cunoscut-o. Eu însă sânt foarte recunoscător tuturor oamenilor cari sânt amabili cu mine, și Americanii au fost extrem de amabili cu mine, peste meritele mele. Probabil reputația Țerii Românești m’o fi precedat în așa grad, încât din această causă a fost tolerată englezeasca mea insuficientă, pe care, scriind acasă, un anume student român din America s’a și grăbit să o critice, afirmând că am prea mult accent străin; eu n’am avut bursă de la nimeni și deci am stat puțin, așa că se