tehnică e cuprinsă și ea în organismul universitar. Ceia ce am văzut din sălile de ceremonie ca și din obișnuitele odăi de curs e la nivelul celor mai înalte cerinți moderne. Biblioteca are poate cea mai luminoasă sală de lectură; în largile ferești sânt prinse semnele marilor tipografi de pe vremuri.
Aici s’a introdus pentru întăia oară tendința germană a înaltei școli pentru cercetări personale. Tradiția continuă. Fără a fi prea cercetată, Universitatea își păstrează rangul. Intâlnesc un medic român, d. Olinescu, care la marele Institut de higienă se bucură de o bursă Rockefeller. Un fost elev al mieu e profesorul care dă lecții de românește. Românește mi-a vorbit, cu atâta bucurie, d-na Silverberg, o doamnă care asculta bucuroasă lecția mea și o altă doamnă, Francesa, care trăise în București o parte din viața ei, avea la gară ochii în lacrimi. Nu se poate spune în de ajuns ce farmec lasă în inimi țara pe care așa de ușor o desprețuim și o ponegrim.
Am văzut colecțiile Museului. El are un Rafael de cel mai mare interes, represintând o prinсesă italiană din veacul al XVI-lea, un zaraf de Rembrandt, un Tiziano, iscălit—nu pune aceasta pe gânduri?—, un foarte bun Franz Hals, dar pe lângă aceasta aquaforte, de Dürer, de Rembrandt însuși, într’o bogată donație. Și, nu mai puțin, o lungă serie de aquarele în care iese la iveală, cu măsură, o visiune nouă, clară, precisă, a colorii americane în peisagiu și a valorii pe care poate s’o aibă coloarea în sine.
3. Philadelphia.
Dacă Baltimore păstrează colțuri din vechea așezare a secolului al XVIII-lea, în care a trăit Franklin, o întreagă pătură, păstrată cu greu, dar încă existentă, încunjurată de respect măcar la zile mari și când vin străinii se poate vedea la Philadelphia, care devine astfel mai mult decât
