fermierilor, ale câte unui dealer lucrând în numele său propriu. La Hutchinson patru imense elevatoare exprimă bogăția Ținutului. La Newton serviciul apelor își presintă de departe țișnitoarea reclamă. Pe când aiurea gara e numai o magherniță sură și goală, aici se ridică o măreață zidire de cărămidă cu ușile și fereștile în netedă piatră sculptată.
Peste puțin un câmp de sonde apare, dar răsleț ca la noi, cu spații largi între șchele. O exploatație locală fără mult rendement. Nu se văd așezări împrejur. Mai departe numai un sătișor s’a format în jurul marilor deposite rotunde.
Alături un grup de căsuțe povârnite lângă o râpă poartă gloriosul nume al Florenței. Dar la Emporio, „cetatea negoțului”, noua gară splendidă e terminată; nu e prea mare pentru grupul de case pe care-l strivește dominându-le. E aici un oraș cu înalte clădiri roșii, cu străzi largi și parcuri foarte îngrijite. Pe unul din ele un simplu monument de amintire cere să nu se uite căzuții războiului, let no forget.
Spre Kansas City terenul urmează, cu ondulații rare, în aceiași desfășurare a șesului gros. Un soare roșu, fără raze, înfășurat în fumuri fără izvor văzut, se apleacă în jurul dealurilor goale. Intâiul lan de grâu plin se întinde la picioarele lor. Din ce în ce ferma se face mai arătoasă, mai îngrijită.
Marele oraș însuși, cu largile lui bulevarde, cu dealul acoperit de lumină, cu fațadele uriașe ale fabricilor și îmbulzeala de trenuri pare a represinta același tip al centrului de regiune agricolă.
A doua zi industria domină. O ceață fumurie acopere orizontul la Rock Island, care-și înalță sus furnalele. Largul Ohio își scurge apele printre maluri acoperite cu căsulii sărace, pentru lucrători. Inainte de punctul unde se captează izvoarele într’un lung canal de ciment, mlăștinile
