Acestea din urmă sânt Îmbrăcate foarte simplu: polcuțe și fuste; numai părul adânc negru, gros, lucios, în jurul feței umflate, palide, le identifică. In schimb, tovarășii lor sânt măreji. Și ce figuri, afară de moșneagul a cărui față de pământ e așa de scrijelată încât m’am întrebat uacă nu purta, după obiceiul alor săi, masca divină a danțuluil Dar mai ales sânt măreți ca echipament; înaltul coif, lunga coamă de pene de papagal li se lasă pe spate supt flanelele în colori vii se întind largii pantaloni de piele; de la brâu spânzură podoabe de metal și de mărgele colorate, cu aceleași figuri geometrice. Au în mână, pe rând, buzdugane scurte și suliți ascuțite.
Sânt trei danțuri. Primul e numai o paradă, bărbații trecând prin mijlocul femeilor. In al doilea ei au la umeri aripi de vultur, care li cuprind toată spinarea, blănuri li atârnă. Danțul, un mers trăgănat, e ca un zbor planat al păsării care-și pândește prada. In al treilea, cu strigăte, armele se ciocnesc ca în luptele care niciodată nu vor mai da neamului „pașnic” (hapi înseamnă aceasta) cinste și glorie.
Adevarata viață indiană e aiurea, prin pueblos, la Olua-raib și Oraibi, la Tewa, la Sichoiunouvi și Wallpi, apoi la vecinii Indieni Navajo și Zuni, la Apașii războinici călăreți. Acolo danțurile, al șerpelui, cu șarpele la gură, aL zimbrului, al coșurilor, ținute în față ca scuturi, sânt sacre; ele se fac solemn, cu zeci și sute de oameni Ia anume ser-balori mari, când semnul mistic al „scutului soarelui” se înalță cu evlavie, când se fac menirile pcnLru ca „soarele să nu se piardă în Sud”, pentru ca rodul câmpului să fie bogat și îmbielșugată prăsila animalelor și păsărilor. Acolo în casele de piatră stau gospodarii câpabiîi de a smulge pentru ogorul lor mic apa care se prăvale în nisipuri și se adună în smârcuri, acolo se lucrează porumbul alb, galben, roșu și negru, acolo se lucrează covoarele, împletiturile de paie în care se păstrează datini
