Jupânița e într’o dulamă blănită, de brocard roșu cu desenuri mai arătoase ca ale lui Matei; mânecele, ca și la Bălașa, albe, cu chenar de samur. Mărgele la gât, cercei, inele, brățări.
La spatele lui Matei apare Spătarul Toma, autorul bisericei, care a ținut să dea locul de cinste de curând răposatului său părinte. Toma e încă tânăr, fără mustața; îmbrăcat în dulamă gălbuie cu guler de samur.
Viata spătarului Toma, care moare la 1721 în Rusia unde fusese împământenit, merită să fie cunoscută.
Genealogul familiei ne arată că: «la anul 1711 în vremea ce aveà Petru-cel-Mare războiu cu Turcii, mergând Constantin Brâncoveanu Voevod, din poruncă în ajutorul Turcilor, și ajungând până la Urlați, ce este un sat în țară, în județul săcuenilor, a pus acolo ordia lui, și acolo, așteptând până, cu dare de bani, și-a isprăvit a se întoarce la București, atunci spătarul Toma, cu cațivà oameni ai lui credincioși și cu Stoica Ceaușul Spătăresc, a fugit și s’a dus la Impăratul Petru, ce atunci se aflà cu lagărul la Prut.
«Impăratul l-a primit în slujba ca Gheneral Maior, dându-i și un polc de călărime... și l-ea poruncit să meargă și la cetatea Brăila..... Dela Brăila tot atunci, la anul 1711, Toma Cantacuzino s’a repezit la casa lui, la Filipeștii de Pădure, unde acolo venind veste, la luna lui Iulie, cum că s’a încheiat pacea Turcilor cu Rusia, și că împăratul Petru a purces spre Lehlia, s’a temut numitul Cantacuzino să meargă drept prin țară după Impăratul, fiindu-i frică să nu-l prindă Turcii, ci a trecut la Brașov în Transilvania și s’a dus la Petreburg tot într’acel an.»
32
