Din toate neamurile boerești, din rândul cărora au eșit Domni pământeni, acela la care frumoasele însusiri se măsoară mai avantagios după numărul bisericilor, este cu siguranță neamul Cantacuzineștilor. Muntenia toată, și chiar Oltenia, e presărată cu monumente de ale lor. Ele se țin parcă șir dela Comana, de lângă Dunăre, trecând prin București, și apoi dealungul Prahovei până în creerul munților, la Sinaia. Numeroase mici schituri, un fel de popasuri la distanțe anume calculate, legau între ele aceste mânăstiri și biserici. Existența acestor metoașe se mai poate lesne urmări, mai ales între vechia reședință Cantacuzinească din Filipești și mânăstirea Sinaia. Azi cele mai multe din aceste clădiri au dispărut. Altele sunt în stare de ruină, sau au fost astfel prefăcute în cât de abià se mai ghicește forma originală.
Aceiaș soartă au avut-o și clădirile civile ale timpului.
Astfel, de pildă, numai niște ziduri în ruină ne-au mai rămas din splendidele și mărețile palate ale neamului Cantacuzinilor în vestita lor reședință de odinioară de pe malul Prahovei, dela Filipeștii de Târg.
Despre aceste biserici și palate ale Postelnicului Constantin Cantacuzino ne vorbește și Patriarchul Macarie, amicul său[1].
După ce descrie bisericile sale «cu admirabile zugrăveli cari fiind lucrate cu aur, pe păretele gol, uimesc pe spectator prin luciul lor, nespus mai mult decât dacă ar fi lucrate pe pânză», se oprește și la clădirile civile. Despre
- ↑ Călătoriile Patriarchului Macarie de Antiochia în tările române. 1653 1658. Ediția D-rei Cioranu, 1900. pag. 124 și următoarele.
10
