Pagină:Macbeth - Shakespeare (trad. Adolphe Stern).pdf/28

---

DUNCAN
            Nu-i nici un chip
   De a aflà din fața omului
   Tocmeala minții. El a fost un nobil
   In care-avem încredere deplină.
(Intră MACBETH, BANQUO, ROSS și ANGUS)
   Iubite vere! Tocmai m’apăsà
   Păcatul nerecunoștinței mele.
   Tu ești atâta înaintea mea,
   Că cea mai iute aripă-a răsplății
   Nu te ajunge. O, căci n’ai un merit
   Mai mic, ca s’am măsura pentru plată
   Și mulțumire! Știu că ’ți datoresc
   Mai mult decât am stare să-ți plătesc.

MACBETH
   Credința mea și slujba’mi datorită,
   Prin însăș fapta se plătește. Partea
   Măriei Voastre e ca să primiți
   Ce datorim, ș’aceste datorii
   Sunt tronului și țării slugi și fii,
   Cari fac doar’ ce’s datori, făcând orice
   De dragul și spre slava voastră numai.

DUNCAN
   Sosit bun dar! Am prins a te sădì,
   Și voiu ’ngrijì să crești în plin. Tu, Banquo,
   Nu mai puțin ai meritat, ș’aceasta
   Nu mai puțin se cade-a fi știut.
   Să te cuprind în brațe, să te strâng
   La pieptul meu.

BANQUO
            Acolo dacă cresc,
   A voastră va fi roada.