Fiii lui Malcolm, Macduff și Donalbain, fugind și fiind bănuiți de omorul tatălui, Macbeth este proclamat Rege, ș’acuma e chinuit de prezicerea Vrăjitoarelor că, el neavând moștenitori, Banquo și urmașii acestuia vor moșteni tronul, și pune la cale omorul acestuia și al fiului său, Fleance, prin asasini năimiți. Dar Fleance scapă.
Macbeth se duce iar la Vrăjitoare, căci vrea să afle:
Prin cel mai rău mijloc, ce e mai rău.
Ele chiamă Fantomele (Actul V, Scena I), din care una îi spune că:
«Om născut de o femeie, pe
Macbeth nu-l poate biruì»
iar celelalte că:
«Macbeth va fi bătut doar când pornì-va
Pădurea mare Birnam împotriva
Lui, către Dealul Dunsinan».
Incurajat de aceasta, Macbeth se hotărăște a lucrà fără altă șovăire:
Chiar pârga sufletului meu va fi
Și pârga minții mele.
«Gândit făcut» zice el, și pune să se calce castelul lui Macduff și să se măcelărească soția, copii, slugile acestuia.
Stând pe un morman de leșuri, cade pradă halucinațiilor. Și vedenia spectrului lui Banquo, șezând pe jețul lui Macbeth la ospățul dat de acesta, este una din scenele cele mai sguduitoare din toată literatura dramatică.
Când Malcolm vine împotriva lui cu oastea pusă la dispoziția lui de Regele Angliei, Macbeth îl întâmpină fără teamă, bizuindu-se în prezicerea Fantomelor evocate de Vrăjitoare. Dar iată că Malcolm pune pe soldații săi să-și taie fiecare o ramură verde din codru și să o ție înaintea lor spre a se crede că’s mai mulți la număr. Intâia parte a prezicerii se îndeplinește: codrul Birnam s’a pus în mișcare! Și mai iată că Macduff, dând față cu Macbeth, îi spune că nu este născut de femeie, find scos înaintea vremii din pântecele mamei. Atunci Macbeth, blestemând limba care-i spune aceasta, strigă:
«Să nu se crează demonii vicleni
Cari țin făgădueala dată minții,
Și-o calcă speranței —