XVIII. «Ce mi-o fi făcut, oare, sărutul Chloei? Căci buzele ei sunt mai fragede ca trandafirii și gura mai dulce ca mierea, dar, totuș, sărutul ei m’a fript ca o înțepătură de albină! De câte ori mi-am sărutat eu iezii, cățelușii și vițelul dăruit de Dorcon! Sărutarea asta-i altfel: îmi taie răsuflarea, îmi topește sufletul, îmi smulge inima, și totuș, aș vrea s’o mai sărut odată! O, biruință blestemată, o, foc ascuns a cărui pricină n’o pot spune!
«Să fi băut Chloe vreo otravă, înainte de-a mă sărutà?
Cum de n’a murit atunci? Ce frumos mai cântă privighetorile, iar naiul meu a amuțit! Cum se sbeguiesc iezii, și eu stau locului! Cât de mândre-s florile, și eu nu mai împletese cununi! Toporașii și zambilele înfloresc, iar Daphnis se usucă! S’ajungă oare Dorcon mai frumos ca mine?»
Astfel suferià și se tânguià bietul Daphnis, căci gustà, întâia oară, din fiorii dragostei.
XIX. Pe de altă parte, Dorcon, bouarul îndrăgostit de Chloe, pândì pe Dryas, pe când răsădià un pom, lângă un butuc de viță, și se apropiè de el, aducându-i plocon niște cașuri bune, ca prieten de pe vremea când pășteau turmele împreună.
Punându-se, astfel, bine cu el, aduse vorba de măritatul Chloei, și, ca bouar, îi făgăduì, dac’o
