3. Hexataios din Abdera (contemp. cu Alex. c. Mare): Περὶ τῶν Ὑπερβορέων, Despre Hyperboreeni, popor depărtat dinspre Nord, considerat fericit de cei vechi, trăitor numa’n ospețe și jocuri;
4. Euhemeros (311—297): Ἱδρὰ ἀναγραφή, Istoria sfântă, unde descrie viața fericită din insula Panchaia, din Oceanul Indic, în care poporul, împărțit în trei caste, condus de preoți veniți din Kreta, împărtășià, în comun și deopotrivă, toate bunurile;
5. Iambulos (timp necunoscut, în orice caz înainte de Cezar): Nῆοος μακάρων, Insula fericiților, o descriere de călătorie, făcută pe aproape de ecuator, unde erau numai pomi roditori, izvoare răcoritoare, iar oamenii cu toții la fel, cu niște capace la nări și cu limba despicată, de puteau să imite toate limbile omenești și de pasări; trăiau mult de tot, în așezăminte de câte 400 membri, muncind în comun, iar femeile și copiii erau tot comuni.
Aproape în toate aceste romane autorii clădeau, din închipuirea lor, un ideal social-politic, mai bine zis o utopie socială.
Elementul erotic apare discret, contopit cu cel descriptiv-etnografic, deabià în veacul I după Hr., la
6. Antonius Diogenes: Των ἱπὲρ Θούλην ἀπίστων γόγα, Povestirea lucrurilor de necrezut de dincolo de Thule, roman de tranziție.
De aici încolo, elementul descriptiv-etnografic trece, pe nesimțite, pe al doilea plan, dând, treptat, locul predominat eroticei, încât din veac. I după Hr. începem să avem adevăratele romane grecești, după formula găsită de Rohde. Și astfel, «descrierea etnografică va da corpul material romanului, iar povestirea erotică va fi sufletul înviorător»[1].
Cei mai cunoscuți romancieri, din această ultimă fază a evoluțiunii, sunt:
7. Chariton (contemp. lui Neron): Τὰ περὶ Χαιρέαν καὶ Καλλιρρόην, Povestea dragostei lui Chaireas cu Kallirroe[2];
8. Iamblichos (veac. III după Hr.) din Syria: Βαβυλονιακά, Povestiri babyloniene;
9. Xenophon din Ephes (veac. II — III d. Hr.): Ἑφεσιακά, Povești din Ephes, apoi
10. Longos din Lesbos (încep. veac. III după Hr.) a scris cel mai frumos roman, din cite se pästrează: των κατά Δάφνιν και Χλόην λόγων βιβλια τετταρες, sau [3]… Daphnis și Chloe. Din acesta s’a inspirat Bernhardin de Saint-Pierre în Paul et Virginie;
