Sari la conținut

Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/469

Această pagină nu a fost verificată
Evoluţia familieĭ
159

pe iubire. Dacă venim la căsătoriea din perioda patriarhală aice nicĭ numaĭ ĭe vorbă de alt ce-và afară de interes: bărbatul pentru a aveà urmașĭ, femeea pentru a trăì și ĭea din averea bărbatuluĭ. Chiar căsătoriea monogamă ĭe întemeĭeată pe interes; ĭea ni se arată ca o tovărășie de interese între bărbat și femee și nu ca o legătură de sentimente. Dacă analizăm căsătoriea monogamă la clasele sociale, vedem că interesul ĭe totul: țeranul, pentru a aveà o tovarășă la muncă, pentru a aveà copiĭ și pentru a aveà cine să-l îngrijască, cu mîncare, schimburĭ etc. La clasa burgheză pe lîngă interesul de avere apoĭ ĭe și interesul personal al bărbatuluĭ de a aveà o gospodină și iconoamă credincĭoasă; interesul femeeĭ ĭe de a aveà un apărătătoriŭ și de a aveà cine să-ĭ agonisească vieața zilnică. La clasele bogate femeea ĭe un lux, un juvaer menit să scoată averea și creditul bărbatuluĭ maĭ la iveală, de multe orĭ înse ĭe numaĭ un simplu asociat de banĭ.

Astă-zĭ înse ĭeste o clasă la care pare că interesul nu joacă saŭ nu va jucà nicĭ un rol: aceștia sînt proletariĭ; la ĭeĭ căsătoriea nu ĭe încă, ba chiar ĭe departe de ceea ce va trebuì să fie, totu-șĭ ĭe aproape sigur că la ĭeĭ ĭe germenul uneĭ căsătoriĭ bazate nu pe interes, ci pe sentimente reciproce.

Maĭ putem încă spune: căsătoriea întemeĭeată pe sentimente ĭe ce-và noŭ și nicĭ nu-șĭ are în deobștie origina dintr’o formă de căsătorie maĭ veche, ci din dragostile nelegale; toată poeziea vrîsteĭ de mijloc ne arată pe amantul care se furișează pentru a nu fi prins de bărbat. De aice și desprețul cel mare al celor bătrînĭ pentru ĭubire, chiar cînd aceasta ĭe între inșĭ slobozĭ. Ĭe rușine ca o fată să ĭubească un tînăr și să dorească a se mărita cu ĭel, căsătoriea trebuĭe chibzuită și cîntărită negustorește; aice nu se încap alte simțirĭ, după ĭeĭ.


Evoluțiea familieĭ ne arată că omenirea în această privință a mers înnainte și că, mulțămită variabilitățeĭ și selecțiuneĭ, a putut, pornind de la o formă primitivă, să ajungă treptat, treptat la forme din ce în ce maĭ superioare. Omenirea ĭe ca o grupă de inșĭ, cari ar pornì împreună spre un țel, dar în drum uniĭ cad, alțiĭ se tîrîĭe abĭeà pe brîncĭ, alțiĭ mor, silindu-se să meargă; o parte înse merge mereŭ tot înnainte! Țelul încă nu-ĭ ajuns, dar omenirea neobosită merge mereŭ tot într’acolò.

SOFIEA NĂDEJDE.