Dar drama ce e? Este romanul în acțiune.
O avem!
Și aceea ce zicem despre roman și dramă o putem spune despre novelă și comedie, despre aceste mici firimituri, aceste zaharicale, precum spuneau acei fins gourmets, acei pricepuți tabietlii, răposații bunii boieri, părinții bonjuriștilor de la 48, zaharicale a căror savoare concentrată înlocuiește cu succes cantitatea nutritivă.
Paralel cu genurile literare, s-a dezvoltat firește și critica literară, și, grație ei, în a doua jumătate a secolului XIX, suntem stabiliți asupra unor adevăruri, de acum indiscutabile, și anume: că arta e impersonală cu cât artistul e mai personal, pentru că din personalitatea lui rezultă impersonalitatea ei, că tezismul și tendenționizmul sunt două școale deosebite, și astfel poți trata o teză cu tendență, însă, ca artist, care nu ești o persoană, ci o rezultantă a mediului social, nu ți-e permis a avea tendența de a trata o teză; în fine, că ultimul cuvânt al artei nu poate fi decât ori cauzalitatea sintetică, ori palpitarea la suferințele lumii actuale și la năzuințele unei lumi viitoare, în care „răi n-or să se mai nască și proști n-or să mai fie!"
Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA
Sunt așa de strâns legate aceste trei surori, încât pare că nu ni le putem închipui decât pe toate trei odată, precum nu ne putem închipui pe cele trei Grații, pe Aglae, Talia si Eufrosina, rupându-și hora lor clasică, al cărei ritm legănat l-a fixat atât de bine nemuritorul Tiziano în celebra-i capodoperă din galeria Borghese, precum nu ne putem închipui pe Clotho, pe Lachesis și pe Atropos, aceste alte trei Grații de un soi cu totul macabru, les soeurs filandieres, surorile torcătoare, cum zice naivul La Fontaine în limbajul lui îndrăzneț.
Fost-ați, domnilor și doamnelor, la Ateneul Român? Vizitat-ați salonul nostru? expoziția artiștilor în viață? Ați văzut?
