— Mână mai iute, nene! strigă Mache cătră birjar.
— Eu, orice-ar zice d. Potropopescu, eu să-mi dai voie pentru ca să zic că legea noastră penală prezintă o lacună.
Au ajuns... Mache sare repede jos, plătește birjarului și, încărcat în buzunare cu mezeluri, într-o mână cu pachetele de la cofetărie, în alta cu două buchete, sună destul de emoționat. Dinăuntru s-aud valuri de armonie. Dar clopoțelul zbârnâind, pianul amuțește ca prin farmec. Peste un moment, domnișoara Cecilia Pavugadi deschide... Scuzele d-lui Preotescu pentru întârziere sunt pe deplin primite de cele două dame: îl cunosc așa de bine pe d. Diaconescu... „Când vine dumnealui vreodată la vreme?..." Doamnele sunt încântate de atenția d-lui Preotescu: așa frumoase buchete!... La masă...
— Domnule Preotescu — zice d-ra Pavugadi — ți-am preparat o surpriză: am studiat o bucată...
— Sublimă! zice madam Diaconescu.
— A! domnișoară...
— Ți-a plăcut — zice Lache către Mache — ți-a plăcut d. Potropopescu cu absurditățile dumnealui... Auzi dumneata!...
— Lasă, Lache! zice Mache.
— Ești teribil, monșer, parol!
— Și ce bucată, domnișoară?
— O bucată nouă... Stella confidente...
— Eu nu-i înțeleg, pe onoarea mea, zice d. Diaconescu; când vezi că și popoarele cele mai civilizate...
— Lasă, Lache... O s-o cânțați, sper...
— Firește...
...Toată lumea se scoală de la masă. Cafeaua se servește în salon. D-ra Pavugadi se așază la clavir și-ncepe. Mache în picioare, transportat, extaziat, se lasă dus de acele valuri de armonie... Dar Lache îl trage discret de mânecă și-i zice încet, ca să nu turbure liniștea artistei:
— E absurd, monșer, să intru în casa dumitale cu toporul... și dumneata, mă-nțelegi...
— Lasă, Lache!...
— Lacuna asta trebuie, monșer...
— Lasă, Lache... s-ascultăm, Lache!...
— Ești teribil, monșer, parol!...
