— Ascultă-mă, iubite Anselmo... Dacă n-aș fi bănuit, că pe mine vrei să mă pui la încercare, nu te ascultam până-n capăt... Eu cred, că n-ai vorbit serios, și nu vreau să-ți amintesc, că unui prieten îi faci mare cinste cerându-i orice jertfă, dar că-l jignești adânc cerându-i fapte vinovate. Cere să-mi dau viața pentru tine; asta ești în drept să mi-o ceri, și ți-o dau bucuros; dar nu-mi cere să fac o faptă urîtă.
Anselmo a-ngălbenit și a plecat capul.
— Cum? a urmat Lotario, mai blând... E adevărat ce mi-ai spus? Vrei să ispitesc eu pe nevastă-ta!... Dar tu, nenorocitule, o crezi cinstită și fericirea ta atârnă de la această credință! pentru tine e bine să se-ntâmple ceea ce nădăjduești, ceea ce dorești, adică să rămână femeia cinstită; și cinstită are să rămână, eu de asta nu mă-ndoesc... Atuncea, spune-mi, ce ai câștigat? ce folos ți-a adus această înșelătorie? Nimic alt, fără numai căință veșnică... Să nu-mi spui că nimeni altul n-are s-o știe. Tu, tu, singur o să-ți amintești totdeauna, că fără nici un cuvânt ai supus la ocară pe cea mai curată soție; tu însuți ai să te mustri fără-ncetare, fără să te mai poți bucura o clipă de dragostea ei; fiindcă un glas tainic îți va șopti mereu, spre a-ți amărî viața zi și noapte, că nu mai ești vrednic de așa bucurie...
Vezi dară, iubite Anselmo, că-ți vorbesc numai și numai de ce datorești ție însuți și soției tale... Nu-ți mai spun nimic de ce-mi datorești mie; asta să ți-o spună prietenia ce mi-ai arătat-o întotdeauna.
Anselmo a ascultat posomorit, și, după ce a stat mult la gânduri, a zis încet și mâhnit:
— Lotario, numai un singur cuvânt am să-ți mai spun: sunt bolnav și sunt sigur că am să mor de asta, dacă tu nu vrei să mă lecuești. Omenia și cumințenia ta și-au făcut datoria; gândește-te acuma dacă prietenia ta nu va fi cuprinsă de mustrare când eu, pierzându-mi nădejdea în ajutorul tău, m-oi duce să-l cer altuia, să încredințez cine știe cărui lipsit de omenie cinstea mea și a Camiliei, liniștea și fericirea mea... Căci sunt hotărît să fac și asta, dacă tu nu vrei să mă scutești de așa primejdie, lăsându-te
