se apropiase la trei pași de fantasma care se grăbea să nu fie ajunsă. Când masca fu în fundul sălii de catifea, se-ntoarse deodată față în față cu acel ce o urmărea. Un răcnet sfâșietor se auzi... pumnalul alunecă ca un fulger pe tapetul funebru, pe care apoi se prăbuși trăsnit prințul Prospero.
O grămadă de măști, apucate de îndrăsneala nebunească a desnădejdii, se repeziră în salonul negru. Necunoscutul sta ca o stană de piatră drept și nemișcat sub umbra ceasornicului de abanos. Năvăliră toți asupră-i, dar toți fură sugrumați de o groază fără nume când simțiră că sub giulgiul sângerat și cadaveroasa mască, pe care le prinseseră cu o așa supremă energie, nu se găsea nici o formă palpabilă.
Atunci cunoscură că le stă în față Moartea Roșie... Le sosise pe furiș ca un tâlhar de noapte. Unii după alții căzură grămezi prin salele de orgie, inundate de o rouă sângerată, unul câte unul se stinse în postura ultimelor cărceie. Și viața ceasornicului de abanos se stinse împreună cu viața celui din urmă dintre veselii tovarăși. Și besna, și ruina și Moartea Roșie puseră asupra totului călcâi de stăpânire fără de margini.
