acuma biciul cu cea mai fioroasă turbare; prințul se hotărî să dea un bal mascat de cea mai înaltă strălucire.
Ce voluptoasă arătare a fost mascarada aceea! Lăsați-mă mai întâiu să vă descriu salele balului. Erau șapte — o perspectivă imperială. În multe palate, șirurile acestea de saloane stau în linie dreaptă; când ușile sunt deschise de perete, privirea se poate adânci până-n fundul celui din urmă, fără piedică. Aici era cu totul altfel, cum trebuia să se aștepte oricine de la un prinț al cărui gust foarte pronunțat pentru lucrurile bizare, era destul de cunoscut. Salele erau așa legate una de alta, că nu puteai apuca cu privirea decât numai una. La douăzeci-treizeci de pași era o cotitură repede de unde se descoperea un aspect nou. La stânga și la dreapta, în mijlocul fiecărui perete, o ferestruică gotică, înaltă și strâmtă, răspundea într-un coridor închis, care urma sinuozitățile apartamentului. Fiecare fereastră era de sticlă colorată în armonie cu tonul dominant al decorațiunilor sălii. Așa, aceea care era la marginea din spre răsărit era albastră, ferestrele erau albastre închis. A doua era purpurie cu geamuri tot purpurii. A treia era verde, verzi și ferestrele. A patra portocalie, a cincea albă, a șasea vânătă. A șaptea era din tavan până-n podele în draperii de catifea neagră, care-mbrăcau pereții căzând jos în cute bogate pe un covor de aceeaș stofă și de aceeaș coloare. Numai în această încăpere geamurile nu erau la fel; erau stacojii, ca sângele proaspăt.
În nici una din cele șapte sale, printre ornamentele de aur risipite din destul peste tot, nu se vedea vreo lampă sau vreun candelabru. Nici o lumină de felul acesta. Dar în coridorul dimprejur, la fiecare fereastră, ardea câte un tripod enorm, o flacără puternică: razele treceau prin geamurile colorate și luminau salele într-un chip uimitor. Astfel se produceau fel-de-fel de aspecte sclipitoare și fantastice. În sala dinspre apus, cea neagră, lumina, trecând prin geamurile stacojii și căzând peste catifeaua neagră, făcea un efect sinistru, dând chipului care intra acolo o înfățișare așa de stranie, încât foarte puțini dănțuitori aveau îndrăzneala să puie piciorul în acel colț magic.
Tot în sala neagră, sta atârnat în perete spre apus un
