se află o geamie; la geamie acolo, ai să găsești stând la taifas un imam și patru bătrâiori cu barba albă... Să-i ridici numaidecât și să pui să le tragă, de față cu dumneata: câte o sută de vine de bou la tălpi, fiecăruia dintre bătrâiori, iar imamului, patru sute... Și pe urmă să te întorci fără zăbavă să-mi spui cum mi-ai îndeplinit porunca... Ai venit?
Căpitanul, fără vorbă, s-a închinat adânc și a plecat degrabă să-și facă datoria.
La auzul acestei porunci, date așa de scurt și hotărât Harun-al-Rașid a zâmbit de mulțumire, văzând că Abu-Hasan nu-și pierde timpul cu nimicuri, ci se folosești degrabă de prilejul domniei spre a pedepsi cum se cuvine pe zavistnicii bârfitori.
Totdeodată marele vizir își urma mai departe raportul, și până să nu și-l isprăvească bine, iată se-ntoarce polițaiul și zice:
– Stăpânitor al credincioșilor, am găsit pe imam și pe cei patru bătrâni stând la taifas în geamia aceea, și ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria întocmai după porunca strălucirii-tale, am adus și adeverința aceasta.
Și, scoțând din sân o hârtie, a înfățișat-o califului, Abu-Hasan a cetit în de-amănuntul arătarea celor petrecute în curtea geamiei și s-a uitat de aproape la numele mahalagiilor, toți cunoscuți de-ai lui, care întăreau cu iscăliturile lor acea arătare, ca martori ce stătuseră de față la săvârșirea pedepsii, și după ce a sfârșit a zis foarte mulțumit către polițai:
– Bun! treci la locul dumitale... Acuma dumneata, vizirule, spune vistiernicului să ia o pungă cu o mie de bani de aur și să o ducă tot în mahalaua aceea unde a fost polițaiul, mamei unuia Abu-Hasan: e om văzut în partea locului, măcar cine îi cunoaște casa. Du-te și te întoarce degrabă.
Marele vizir a dus el însuși punga și i-a spus bătrânei numai atâta că este un dar trimis din partea califului, fără altă deslușire. Bătrâna cu destulă mirare a primit darul; nu-și putea închipui de unde până unde să-i dea prin minte
