la scară?... îmi pare rău de boiul tăul... ce nu te gândești când vorbești?... nu șade frumos!
– Păi, eu "cal" am zis?... am zis "călare".
– Adicătele, cum vine vorba' asta?
– Și mie-mi pare rău de dumneata, că-mi spuseși adineauri că știi multe și le-nțelegi pe toate, și atâta lucru, bag seama, nu pricepi...
– Ce să pricep, mă?
– Dumneata vrei să mergem la plimbare...
– Ei! da...
– Ei! eu merg bucuros, da numa călare merg... Ei?
– Ei?
– Ei! ia-mă dumneata în cârcă, și hai să ne plimbăm... Uite, ce lună!
– Nu ți-e rușine! zice baba; coșcogea flăcăul zdravăn, în floarea vârstei tale, să te bucuri tu la o biată șontoroagă de bătrână ca mine, fără putere... să te ducă-n cârcă oscioarele mele!... Auzi-auzi!
– Rușine, nerușine, asta e... Dacă poftești, bine; de unde nu, lasa-mă să dorm.
– Așa ți-e vorba?
– Așa... Dacă ești bătrână fără putere, ce-ți mai arde de plimbare?... Stăi de-ți odihnește "oscioarele"...
Și zicând astea, Prichindel s-a așezat la loc să doarmă... Luna sclipea deasupra de tot... Baba s-a culcat și ea; a-nchis ochii, și a stat așa cât a stat; s-a mai învârtit, s-a răsucit, când așa, când aminterea, și zice:
– Ai adormit, Prichindel?
– Iar, babo?
– Ia, scoală, mă, să-ți mai spui o vorbă...
– Care vorbă?
– Mă, Prichindel, da dacă nu te-oi putea eu duce, mă? că tu trebuie să fii greu, cum te văz eu, voinic...
– Noi să-ncercăm... Ce pagubă?
– Ei! bată-te vina să te bată!... Auzi dumneata, neiculiță, drăcia dracului! ce i-a dat lui Tartorul pân cap: zor-nevoie, la plimbare de-a călare!!... Mă, băiete, hai mai bine pe jos, că-i mai frumos...
– Pe jos nu pot.
– Nu?
