dacă pân-oi pleca nu ți-oi dovedi că te pot procopsi, atunci primesc să mă dai chiar dumneata pe mâna dușmanilor... Mă rog dumitale, frate Negoiță, nu mă lăsa-n pierzare! mă rog și iar mă rog!
Negoiță s-a scărpinat în cap stând puțin la gânduri și a răspuns:
– Ascultă-mă, kir Ianulea; ce sunt dușmanii dumitale?... n-or fi boieri?... că de! drept să-ți spun, cu boieri în cârcotă nu mă bag...
– De unde, hoieri? sunt negustori...
– Atuncea, te scap...
Cum l-a ascuns subt o claie de haraci, peste care a mai trântit și niște coceni de porumb, iacătă și dușmanii...
– Mă, neicuță - a-ntrebat unul - nu văzuși dumneata adineaori trecând p-aici un negustor - așa ș-așa?
– N-am văzut.
– Ți-am da un bacșiș bun, să ne spui încotro a apucat...
– Păi, dacă nu l-am văzut...
– Spune, mă! A zis un slujitor ridicând gârbaciul...
– Dumneata mă poți și omorî!... da dacă nu l-am văzut...
– Dacă n-a văzut omul, n-a văzut, zice altul... Hai degrabă-nainte, că pierdem vremea degeaba.
Și au plecat, care călare, care pe jos, unii-ntr-o parte, alții-ntr-alta, alergând ca nebunii... După plecarea lor, Negoiță s-a suit într-un dud mare și s-a uitat pretutindeni roată, să se-ncredințeze dacă s-au depărtat bine; pe urmă s-a dat jos încetinel și l-a scos pe fugar din ascunzătoare.
– Te-am scăpat! acuma, să te văz, kir Ianuleo... te ții de vorba?
– Dragă neică Negoiță, nu știi cât îți sunt de-ndatorat și cât vreau din tot sufletul să mă țiu de cuvânt!... Iar ca să-nțelegi că mă pot plăti de dumneata, te rog șezi colea lângă mine să afli cine sunt eu și să asculți toate pățaniile mele.
Și i le-a povestit toate pe șart kir Ianulea lui Negoiță - de cum a fost plecat din adâncuri după porunca împărătească și până-n ceasul de față - toate, cu de-amănuntul toate, pe care Negoiță le-a ascultat cu plăcere mare și cu multă luare-aminte.
