– Cocoană! încă n-ai plecat? să știi c-ai pierdut trenul? Până s-ajungi la tramvai, cum umbli d-ta; până să-l apuci, că poate n-ai noroc să-ți treacă tocmai atunci; până să ajungi la gară, – s-a isprăvit! n-are să te-aștepte trenul pe dumneata…
Apoi, văzând pe gramamà că tăndălește căutând niște chei:
– N-auzi, cocoană, că scapi trenul?
Cocoana Anica pornește, și madam’ Georgescu după ea:
– Mamițo, știi unde am vorbit să ne-ntâlnim: în salon de clasa-ntâi… Ai auzit ?
Gramamà a plecat să caute tramvaiul. D. Georgescu cu familia și cu un coșuleț elegant de provizii – salam, opt ouă răscoapte, un pui fript, două jimble, sare, piper, în sfârșit tot ce trebuiește – se urcă în birjă și:
– La gară, gaspadin!
De douăzeci și cinci minute, familia Georgescu stă în salon de clasa-ntâi, și gramamà nu mai sosește. Ceasornicul arată două și jumătate… Madam’ Georgescu începe să devie impacientă. Trei fără douăzeci și cinci… Mai sunt douăzeci de minute; la casă se dau bilete, și cocoana Anica nu mai vine. D. Georgescu începe a bănui că n-are să trebuiască a mai lua patru bilete, poate că trei or s-ajungă, și pornește din salonul de așteptare să meargă la ghișet. Dar în ușă-ntâlnește piept în piept pe gramamà, care nu mai poate de gâfâială.
– Uf! nu mai poci! zice cocoana Anica.
Dar d. Georgescu îi numără parale potrivite pentru un bilet de dus și-ntors clasa III, și-i arată ghișetul respectiv.
Peste câteva minute, trenul zboară-nspre Carpați.
– Biletele, vă rog, domnilor, zice politicos conductorul, intrând în primul vagon de clasa-ntâia.
D. Georgescu arată două bilete.
– … Mititelul… al dv. ? întreabă conductorul arătând pe ofițerașul de vânători, care s-a suit cu picioarele pe bancheta de catifea.
– Da ! dar n-a-mplinit patru ani… Nu trebuie să ne-nveți dumneata pe noi regula, zice madam’ Georgescu.
