– Ei! mă întreabă amicul meu. Ai fost? L-ai găsit pe omul d-tale?
– Da, zic eu, râzând.
– Ei! ai reușit? ce ți-a zis?
– Ce să-mi zică? că sunt un moftangiu, un caraghios, cu care nu vrea să se-ncurce... că sunt un măgar... și jumătate... Atât, în privința caracterului... Cât despre inteligență, a zis că am câteodată ceva spirit, dar superficial... că adică sunt un zevzec...
– De unde știe astea?
– Din scrisoarea d-tale.
– Ți-a spus el că din scrisoarea mea?
– Nu! știu eu că din scrisoarea d-tale.
– Cum?
– Am deschis-o.
– A! domnule, strigă indignat amicul... Ai deschis scrisoarea!... Asta e o infamie!
Eu, drept orice răspuns, îi trag două perechi de palme, mă sui și... mână birjar!
Se-nțelege că după infamia ce am comis, orice legătură între mine și amicul meu a trebuit să se rupă...
Ah! cât de rău îmi pare! am pierdut un atât de bun amic!...
