crucesc stinși în fundul capului... O sforțare, excitat de îndemnul unanim al amatorilor!... Oftează adânc, dă să ridice piciorul, se-nvârtește-n loc și trupușorul zdrobit atâta se prăbușește greu pe marginea trotuarului. - Beat mort!
Se grămădise lume prea multă... circulația din obor în oraș era întreruptă. Polițaiul chemă pe un vătășel care ridică de acolo pe micul desfrânat, ca să risipeasca aglomerația.
Popa Niță, cu pumnii încleștați se sui pe trotuar și apostrofa, cu accentul celei mai mari indignări pe cei ce râdeau:
– E păcat, domnilor! gândiți-vă! Creștini!... Frumos!... Mare păcat!
Se-nțelege că lumea care s-amuzase așa de bine n-a găsit nicidecum la locul ei apostrofa moralistului și i-a plătit-o cu sarcasme groase. Popa nu-și putea găsi liniștea: el bătea nervos cu degetele pe tabla de marmură a mesii, mormăind între dinți fel de fel de exclamații de indignare.
Cafegiul, care știa multe, fu gata ca să-i dea toate amănuntele asupra acelui copil. De necrezut, dar adevărat... și popa ascultă încremenit:
E un copil de familie bună. - O văduva a unui boier nebun. -Înamorată cu un băiat de la țară, un seminarist. - Însărcinată. - Rușinea lumii. - Merge să nască la moșie. - Moartă din facere. - Copilul e aruncat; crește la o țărancă bătrână care moare ș-aceea și el rămâne pe drumuri. - Aci în oraș e pripășit de vreo șase luni: a venit să cerșească și, fiind drăcos de fel, din jucărie-n jucărie a ajuns în halul ăsta. - O fată bolnavă, fugită de la școală prin străinătăți, ajunsă rău pe acolo; găsită pe urmă de epitropi și-ntoarsă în București: aci fuge cu un ofițer, de la ofițer pleacă cu altul. - Cu băiatul a vrut să-și facă pomană un cizmar: l-a luat ucenic: aș! pungașului nu-i ardea de lucru - soi rău! învățat să ceară, să fumeze și să bea. Meșterul l-a bătut odată părintește;
