bine cititorul că, nu în ironie, numesc pe domnișoara Nina „un drăcușor“: la grandiosul bal, ea venise costumată așa, ca s-adeverească zicătoarea că puiul, și de drac, e frumos… În costumul de mătasă neagră, cu clinuri și bendițe stacojii; cu manteluță de catifea, care-i împlinea talia micuță încă neformată bine, mititelul Mefisto avea niște mișcări de o mlădiere diabolică: asta îmi amintea vorba că un drăcușor se poate strecura prin cea mai îngustă crăpătură. Ceea ce mai ales se potrivea de minune cu atributele personajului, erau cei doi ochi negri, cari aruncau de sub tichia de catifea niște priviri câteodată insuportabile. În totul era, simțeam bine, o arătare primejdioasă, un prilej de pierzare, de care trebuia să fug făcându-mi cruce.
Din ascunzătoarea mea de după perdele, unde mă refugiasem scăpându-i pe înșelate, o urmăream cu privirile cum aluneca de colo până colo, ca argintul viu, prin mulțimea pestriță, cu un neastâmpăr febril, după ce, de la categoric până la brusc, refuzase orice invitație la danț. O clipă, o pierdui din ochi; și clipa aceea, în care se stinse, între atâtea colori strigătoare, delicioasa siluetă neagră, mi-a fost, trebuie să mărturisesc, foarte penibilă. Atunci, la urechea stângă auzii, călduros: „Pe tine te caută !“; iar la urechea dreaptă, batjocoritor: „Ei aș !“. Această replică răutăcioasă m-a ofensat… Așa ? am zis; și, dând cu amândouă mâinile perdelele într-o parte, am intrat în lumina balului.
O frumoasă Domniță din veacul [al] XVI-lea îmi ieși drept în față. Era o veche cunoștință a mea, care-mi ceru brațul s-o conduc la bufet. Domnița era una din cele mai mândre frumuseți ale societății noastre – și văduvă. Deși favoarea ce-mi făcea era destul de prețioasă, o favoare de care nu se bucurau decât foarte puțini intimi, am fost grozav de contrariat de întâlnirea aceasta prințiară. Dar nu era chip să scap… A trebuit să mă execut. Am pornit cu ilustra mea tovarășe pe latura vastului salon, căutând calea mai liberă, și, pe când îmi spunea că a doua zi e hotărâtă să plece pentru câteva luni în Italia, și că i-ar face mare plăcere să fie însoțită de un om de spirit,
