birtului din colț... Precupeți, care merg cu coșurile încărcate la piață... Ce să fie?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ține strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliție. El luptă să scape - ea nu-l lasă. Femeia începe să zbiere răgușit făcând gesturi extravagante:
– Ce, domnule! care va să zică, dacă sunt o nenorocită, să-și bată joc de niine dumnealui, pentru că e de la poliție?... Și mai întâi, cine ce treabă are? dumnealui a fost amantul meu?
Comisarul, îndreptându-și mondirul boțit la piept:
-Sergent! E beată...la arest!
Doi inși o înhață; ea se smucește și dă să se repează iar; dar un sergent voinic o apucă de braț și o-nvârtește-n loc:
– Nu zbiera și mergi! strigă el scrâșnind și lovind-o greu cu palma peste gură.
Aud atunci o horcăială-necată și, în cadrul luminat al birtului, văd silueta albă a femeii ridicând în sus brațele goale cu pumnii încleștați și dând capul cu părul despletit pe spate ca și cum i s-ar fi frânt gâtul. Un moment se răsucește de mijloc, apoi cade țeapănă pe spate în prag... Pun mânile la ochi și mă dau înapoi...
Lumânarea arde-n fundul sfeșnicului cu flacăra din urmă. Cobor iute, scol pe portar și plătesc. Patru ceasuri... Luceafărul se stinge și el încet-încet: vine soarele... Trăsura m-așteaptă. În câteva minute sunt afară la câmp. Ce dimineață! ce răcoare! și ce singurătate!
Uf! Niciodată n-am să uit ce bine m-am odihnit o noapte în orașul meu natal, la nr. 9, "Grand-Hôtel Victoria Română”!
