Gurile răuvoitoare au trebuit în sfârșit să tacă ostenite; iar amicul nostru luat îndeaproape de tot sub puternica protecție a înaltului personaj de care am vorbit, și-a putut urma înainte treburile și realiza câștigul însemnat pe care-l merita munca lui inteligentă și neobosită.
Și nu numai atâta: de la această împrejurare s-a stabilit între familia Guvidi și protectorul său o prietenie din cele mai călduroase, care a plutit într-un senin neîntrerupt atâția ani – până când moartea crudă a răpit în floarea vârstei pe doamna Guvidi.
Sărmana femeie! așa de tânără, așa de frumoasă și atât de iubită! Cine-și putea închipui! Și ce gol a lăsat ea în urmă!
- „IREPARABILĂ PIERDERE PENTRU CEI CE RĂMÂN NECONSOLAȚI!”
Acestea sunt cuvintele negre și pline de durere ce le-am citit cu toții pe panglica lată a celei mai frumoase cunune cu violete de Parma, când au urmat tristul convoi. Iar pe cununa depusă de jalnicul soț era o vorbă și mai scurtă, și mai sfâșietoare:
- „MEMORIE ETERNĂ: GUVIDI DEZOLAT”
Mult a trecut de atunci și timpul, ca mai totdeauna, a alinat «eterna» durere, umplând încet-încet cu uitare golul ce-l lăsase în urmă-i încântătoarea pierdută.
Când golul a fost cu desăvârșire umplut, amicul nostru Manolache s-a însurat a doua oară.
Om cu noroc!
Aceasta, soția a doua, este tot așa de tânără și de frumoasă cum era odinioară răposata; iar despre tactul diplomatic, atât de necesar când are cineva daraveri mari și multiple, putem spune că o întrece.
Și de aceea afacerile casei Guvidi & Co. sporesc mereu și merg din ce în ce mai bine: succesul este robul amicului nostru; norocul umblă după omul acesta ca un câine ascultător și credincios.
